Cine este și cum arată soția lui Nea Mărin. Mioara și coregraful sunt împreună de 45 de ani
Toată lumea îl cunoaște pe Nea Mărin, dar puțini sunt cei care știu cum arată soția lui. Coregraful și Mioara sunt împreună de aproape jumătate de veac, iar artistul are numai cuvinte de laudă la adresa partenerei sale de viață.
Nea Mărin este unul dintre cei mai efervescenți artiști de pe scena showbizului românesc. Deși este o persoană foarte deschisă și mereu pusă pe șotii, nea Mărin a păstrat o anumită discreție atunci când a venit vorba despre familia lui. Artistul și-a unit destinul cu aleasa inimii sale în urmă cu 45 de ani, iar de atunci cei doi sunt de nedespărțit.
”Spaima vedetelor” este extrem de sensibil atunci când vine vorba despre femeia care i-a stat alături atâția ani. În ultima perioadă, cei doi profită de timpul liber și onorează diferite evenimente mondene. Nea Mărin spune că partenera de viață i-a fost cel mai mare sprijin pe parcursul carierei, fiindcă ea a ținut familia împreună și s-a ocupat de creșterea celor două fiice.
„În ultimul timp am zis să-mi iau soția la evenimente, că destul a stat fără mine, ani de zile. A ieșit la pensie, am ieșit și eu la pensie și acum avem timp să ne ocupăm mai mult de noi. În viață așa e… unul trebuie să-și asume ce vrea să facă și celălalt să-l sprijine. La mine așa a fost, soția mea m-a sprijinit foarte mult, s-a ocupat de copii, iar acum eu mă ocup de nepoți. Dacă nu ai în spate o femeie care să te susțină, nu poți să faci nimic”, a declarat coregraful.
Cum se menține în formă Nea Mărin
Toate vedetele care au fost invitate în emisiunea lui Nea Mărin recunosc că e foarte dificil să ții pasul cu el. Se pare că pasiunea sa pentru dans și viața sportivă pe care o duce în continuare, combinate cu o alimentație sănătoasă și o familie frumoasă reprezintă modalitatea prin care Nea Mărin reușește să le țină piept chiar și celor care au pe jumătate vârsta lui.
“Eu în fiecare zi merg câte 2-3 ore cu bicicleta, iar de trei ori pe săptămână am cursuri de dans unde fac mișcare câteva ore bune. Îmi place foarte mult ca mâncarea să fie naturală, pe cât se poate de la curte. Acum, la filmările pentru ”Poftiți la Nea Mărin” de la Mangalia pot spune că am mâncat numai bio. Totul din curțile oamenilor”, mărturisea Nea Mărin, în urmă cu ceva timp.
Se pare că și nepoții săi îl ajută să se mențină în formă, cea mai mare bucurie a lui Nea Mărin fiind timpul petrecut cu ei.
“Cel mai tare mă relaxeză timpul pe care îl petrec cu nepoții mei. Îi duc la înot, la călărie, peste tot”, mai spunea Nea Mărin.
SURSA FOTO: Social Media